Vârsta de pensionare pentru femei va crește, spune ministrul Muncii

Femeile se vor pensiona mai târziu, a declarat ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, care a precizat că avem o recomandare pe ţară şi trebuie s-o respectăm, “pentru că suntem într-o horă şi trebuie să jucăm toţi la fel”.

Invitată la realitatea TV, în cadrul emisiunii Realitatea la raport, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu a declarat că vârsta de pensionare pentru femei va creşte.

BUSINESS STOCK IMAGES

”Din 2035, avem o recomandare pe ţară! Vârsta de pensionare a femeilor să fie egală cu cea a bărbaţilor.

Toată lumea se va alinia la acest lucru. În Franţa o s-o facă, pentru că suntem într-o horă şi trebuie să jucăm toţi la fel. Luptăm pentru egalitate de gen. Trebuie să respectăm nişte reguli. Tot ce am putut să fac a fost să negociez la sânge ca să fie cât mai târziu. Până în 2035 cine ştie ce se va mai modifica”, a declarat Mariana Câmpeanu.

D.P.

Ministerul Muncii a propus în Strategia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2013-2020 să egalizeze vârsta de pensionare pentru femei și pentru bărbați și să susțină reforma pensiilor prin promovarea șanselor de angajare a lucrătorilor vârstnici. Ce ar însemna acest lucru? Ca din 2015, femeile să iasă la pensie la vârsta de 65 de ani.

Banci sau samsari imobiliari? Vezi ce metoda noua de profit au gasit cateva banci din Romania!

Conform datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei, nu mai putin de 8 banci practica o metoda mai putin ortodoxa de inavutire, transformandu-se in adevarati samsari imobiliari.

Despre ce este vorba? Aceste banci participa la licitatii cumparand in nume propriu bunurile executate silit, cu scopul de a le revinde la preturi mai mari.

Banci-samsari-300x199

“Bunurile se preiau la minimum 75% din valoarea de piata, cu scopul de a fi valorificate la o data ulterioara. Se evita preluarea in bilant a bunurilor imobiliare greu vandabile, cum ar fi terenurile sau imobilele degradate”, se arata in comunicatul BNR.

Uneori banca reuseste sa cumpere la preturi mult mai mici decat 75% din valoarea de piata, pentru ca acest prag reprezinta doar pretul de pornire, pret care se diminueaza pe masura ce numarul de licitatii necesare vanzarii creste. Astfel bancile cumpara si la jumatate de pret imobile executate silit.

Care este avantajul acestei afaceri?

Pornim de la faptul ca licitatiile nu sunt deloc pe placul bancilor, acestea nereusind sa vanda tertilor imobilele din portofoliu la preturi de piata si intr-un timp suficient de scurt. Prin aceasta metoda insa, bancile au posibilitatea de a-si recupera din pierderi mult mai repede si sa obtina profit chiar din doua directii: in primul rand prin revanzarea acestor imobile la preturi mai mari si apoi de la clientii aflati in dificultate prin popriri pe salarii pana la recuperarea intregii sume. Astfel, clientul ramane si fara casa si cu veniturile viitoare diminuate de datoria la banca.

Sursa: www.conso.ro

Copil lovit de masina pe strada Stejarului

Un accident rutier a avut loc in dupa-amiaza zilei de marti in localitatea Floresti, pe strada Stejarului.

Un copil in varsta de aproximativ 7 ani a fost lovit de un autoturism pe strada Stejarului. Accidentul a avut loc in jurul orei 17.00.

breaking-news - Copy

Copilul, din informatiile pe care le detinem, era insotit de unul dintre parinti, care, pentru cateva secunde, l-a scapat de sub observatie si a fost acrosat de un autoturism.

La locul accidentului au sosit mai multe echipaje de politie si SMURD.

Cine detine mai multe informatii despre accident este rugat sa ni le ofere postand pe RECENT COMMENTS.

Meteorologii anunţă temperaturi anormale pentru această perioadă

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 28 octombrie – 10 noiembrie pentru zonele Transilvania, Maramureş şi Crişana. Aceasta este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Transilvania: Primele zile ale intervalului de prognoză vor fi caracterizate de un regim termic cu mult peste cel obişnuit la sfârşit de octombrie, fiind de aşteptat valorile diurne de 18…20 de grade şi minime de 4 la 8 grade, ca medie. Începând din 31 octombrie temperaturile vor scădea, dar se vor menţine, până la 10 noiembrie, în general peste mediile climatologice specifice primei decade de noiembrie; temperaturile maxime vor fi în medie de 11…15 grade, iar minimele nocturne se vor încadra într-un ecart mediu de 2…5 grade. Ploi slabe vor fi posibile în zilele de 6 şi 7 noiembrie.

peisaj-de-toamna

Maramureş: În primele zile ale intervalului se va menţine vremea deosebit de caldă pentru sfârşitul lunii octombrie, cu valori diurne de 19…21 de grade şi minime nocturne de 8…10 grade, în medie. Începând de joi temperaturile vor scădea uşor, dar se vor situa în continuare peste mediile climatologice ale perioadei, astfel încât cele maxime vor fi în medie de 15 la 18 grade, iar valorile din timpul nopţilor se vor încadra în ecartul mediu de 5 la 8 grade, cel mai probabil până la sfârşitul intervalului de prognoză. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare între 5 şi 8 noiembrie.

Crişana: În intervalul 28 – 30 octombrie vremea se va menţine cu mult mai caldă decât ar fi normal în această perioadă din an, cu valori diurne de 20…22 de grade şi minime nocturne de 9…11 grade, în medie. Începând de joi temperaturile vor scădea uşor, dar se vor situa în
continuare peste mediile climatologice specifice datei, astfel încât, aproape pe tot restul intervalului de prognoză, cele maxime vor fi în medie de 14…17 grade, iar valorile din timpul nopţilor se vor încadra în ecartul mediu de 5 la 8 grade. Probabilitate de ploi, slabe cantitativ, va fi mai mare în zielele de 5, 6 şi 7 noiembrie.

Vezi prognoza meteo pentru judetul Cluj pentru urmatoarele 6 zile (vremea.ido.ro):

Ziua Noaptea

Marti, Octombrie 29 – Max: 21˚C – Min: 7˚C

insorit
Sanse de precipitatii: 0%
Vant: 10 km/h dinspre E
Umiditate: 75%
insorit

senin
Sanse de precipitatii: 0%
Vant: 3 km/h dinspre V
Umiditate: 94%
senin

Miercuri, Octombrie 30 – Max: 21˚C – Min: 8˚C

insorit
Sanse de precipitatii: 0%
Vant: 11 km/h dinspre E
Umiditate: 74%
insorit

partial innorat
Sanse de precipitatii: 10%
Vant: 8 km/h dinspre VNV
Umiditate: 95%
partial innorat

Joi, Octombrie 31 – Max: 17˚C – Min: 6˚C

partial innorat
Sanse de precipitatii: 0%
Vant: 10 km/h dinspre N
Umiditate: 90%
partial innorat

mai mult senin
Sanse de precipitatii: 0%
Vant: 2 km/h dinspre N
Umiditate: 100%
mai mult senin

Vineri, Noiembrie 1 – Max: 17˚C – Min: 6˚C

partial innorat
Sanse de precipitatii: 0%
Vant: 8 km/h dinspre NNV
Umiditate: 88%
partial innorat

partial innorat
Sanse de precipitatii: 0%
Vant: calm km/h dinspre CALM
Umiditate: 98%
partial innorat

Sambata, Noiembrie 2 – Max: 16˚C – Min: 7˚C

partial innorat
Sanse de precipitatii: 0%
Vant: 8 km/h dinspre SV
Umiditate: 86%
partial innorat

averse
Sanse de precipitatii: 40%
Vant: 2 km/h dinspre SV
Umiditate: 94%
averse

Duminica, Noiembrie 3 – Max: 17˚C – Min: 5˚C

averse
Sanse de precipitatii: 40%
Vant: 11 km/h dinspre S
Umiditate: 87%
averse

averse
Sanse de precipitatii: 40%
Vant: 5 km/h dinspre SSV
Umiditate: 96%
averse

Radu Sabo a fost cooptat in staff-ul tehnic al CS Transilvania Floresti

Selectiile pentru grupele de copii 1998-2000, 2002-2004 si 2005-2006 continua la clubul Sportiv Transilvania Floresti, pe terenul sintetic din Floresti (baza Unirea, strada Somesului), cat si in municipiul Cluj-Napoca, pe terenul bazei Farmec (cartier Marasti), respectiv terenul Liceului “Energetic” (cartier Gheorghieni).

De curand, Ilie Lazar, presedintele CS Transilvania Floresti, a reusit cooptarea in staff-ul tehnic al lui Rado Sabo. Acesta va antrena grupa de juniori nascuti in 1998-2000.

P1700726

Celelalte doua grupe sunt pregatite de catre Ilie Lazar-Cristian Ciudean (grupa 2005-2006) si Laurentiu Borsan-Ioan Miszti (grupa 2002-2004).

P1700734(1)

De pregatirea portarilor se ocupa Vasile Mare, care detine si functia de director general CS Transilvania Floresti, Calin Ciucur si Marcel Moldovan.

Codin SAMOILA

Inca un post scos la concurs de catre Primaria Floresti

Primăria comunei Floreşti organizează concurs de promovare pentru ocuparea funcţiei publice de conducere vacante, în conformitate cu prevederile H.G. nr.611/2008, pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare şi a Legii nr.188/1999 – privind Statutul funcţionarilor publici – republicată (r2), cu modificările şi completările ulterioare, astfel:

● Director tehnic – Direcţia tehnică

Concursul de promovare se va organiza la sediul instituţiei din str. Avram Iancu nr 170, com. Floreşti, jud Cluj, conform calendarului următor :
- 14 noiembrie 2013 : termenul limită pentru depunerea dosarelor,
- 19 noiembrie 2013,ora 13.00 : verificarea dosarelor, rezultatele se afişează la afişierul instituţiei
- 25 noiembrie 2013, ora 10, 00 : proba scrisă,
- 27 noiembrie 2013 ora 10,00 : interviul.

primarie floresti imagine

Condiţii de participare:
1 generale: – conform prevederilor art. 54 din Legea 188/1999, republicată (r2), cu modificările şi completările ulterioare;

2 specifice :
- studii universitare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul tehnic
- studii de masterat sau postuniversitare în domeniul management
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 3 ani;
- cunoştinţe operare calculator,
- să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I;
- să nu aibă în cazierul administrativ o sancţiune disciplinară neradiată în condiţiile legii

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevazute de art. 143 din H.G. nr.611/2008, pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare.

Bibliografie:

Legea 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicată;
Legea nr.7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare;
Ordonanţa de urgenţă nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare;
Legea nr.215/2001 privind administratia publica locala, republicata, cu modificările şi completările ulterioare
Hotărârea Guvernului nr.925/2006 privind aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică, contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare,
Hotararea Guvernului nr.71/2007 privind aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii prevazute în Ordonanţa nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
Hotărârea Guvernului nr.28/2008 privind aprobarea conţinutului cadru al documentaţiei tehnico economice aferente investiţiilor publice precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii.

Un CÂŞTIGĂTOR la Loto 5/40. Premiul la Loto 6/49, reportat. Numerele extrase duminică, 27 octombrie

Un jucător la Loto 5/40 a câştigat duminică premiul categoriei I, în valoare de peste 61.000 de lei, iar marele premiu la Loto 6/49, de aproape 4,9 milioane de lei, a fost reportat.

La Loto 6/49 au fost extrase numerele 41, 36, 10, 20, 17 şi 12, niciun jucător nereuşind să le ghicească pe toate cele şase.

loto

Premiul categoriei I, în valoare de 4.892.065 de lei, va fi reportat pentru următoarea extragere.

La categoria a doua a jocului Loto 6/49 au fost 15 variante câştigătoare, fiecare premiu fiind în valoare de 18.938 de lei, iar la categoria a treia au fost 620 de câştiguri, de câte 458 de lei.

Premiul categoriei I la Loto 6/49 a fost acordat ultima dată în 15 septembrie, când un jucător a câştigat 11.371.103 lei cu un bilet completat cu trei variante simple.

Cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49, de aproape 49 de milioane de lei, a fost câştigat în 14 iulie.Anul trecut, premiul la categoria întâi a jocului Loto 6/49 a fost câştigat de cinci ori, cel mai mare fiind de peste 20 de milioane de lei.

NUMERELE EXTRASE DUMINICĂ, 27 OCTOMBRIE:

LOTO 6 DIN 49: 41, 36, 10, 20, 17, 12

LOTO 5 DIN 40: 38, 20, 24, 17, 6, 33

JOKER: 7

JOKER 5/45: 2, 34, 3, 32, 10

NOROC PLUS: 3, 9, 8, 6, 0, 4

SUPER NOROC: 3, 1, 1, 5, 2, 7

NOROC: 6, 6, 9, 9, 0, 5, 0

In Floresti, ajutoarele alimentare se transporta si cu…Jeep-ul!

Listele persoanelor care beneficiaza de ajutoare alimentare au fost intocmite si in acest an de catre Consiuliul Judetean Cluj, in baza documentelor primite de la fiecare primariei in parte.

Beneficiari ai acestor ajutoare sunt cetățenii care se încadrează în una din următoarele categorii: familiile şi persoanele singure care beneficiază de venitul minim garantat acordat în baza Legii nr.416/2001; şomerii care beneficiază de indemnizaţia de şomaj precum și cei fără de indemnizaţie; pensionarii cu venituri de sub 400 lei/lună; persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate; persoane care beneficiază de alte drepturi (invalizi, veterani, văduve de război, persecutaţi politic, revoluţionari) ale căror venituri cumulate, obţinute exclusiv din aceste legi, sunt mai mici de 400 lei/lună.

Totusi, in Floresti este o persoana care, cel putin din imaginea si informatiile pe care le-am primit, nu ar avea ce cauta pe lista celor 940 de persoane care beneficiaza de aceste ajutoare alimentare PEAD.

Interesant este ca persoana care ne zambeste si incarca portbagajul JEEP-ului se regaseste de 2 ANI pe aceste liste si tot cu acest vehicul si-a umplut camara.

24102013300

Doamna din imagine, conform informatiilor furnizate de angajatii Primariei Floresti, este un biet, amarat si sarac…MEDIC PSIHOLOG!

C.S.

Romania trece in aceasta noapte la ora oficiala de iarna

Romania trece, in noaptea de sambata spre duminica, la ora oficiala de iarna, ora 4.00 urmand sa devina ora 3.00, iar ziua de 27 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lunga din an.

Trecerea la ora Europei Orientale, ora oficiala de iarna, nu va modifica mersul trenurilor in vigoare pana la 27 octombrie, dar vor fi afectate de schimbarea de ora 65 de trenuri, dintre care 32 InterRegio, 31 Regio si doua InterCity, a anuntat CFR Calatori.

Ora-de-iarna 5

Trenurile de calatori vor pleca din statiile de formare dupa ora oficiala de vara pana in noaptea de 26 spre 27 octombrie ora 4.00, care devine ora 3.00.

In noaptea de sambata spre duminica, toate trenurile de calatori care au ora de plecare din statiile de formare dupa 4.00 vor pleca la orele din mersul de tren in vigoare, respectand ora Europei Orientale.

Trenurile de calatori aflate in circulatie dupa ora 4.00, ora oficiala de vara, vor opri in statiile din parcurs stabilite, unde vor stationa pana la ora de plecare din orarul in vigoare dupa noua ora a Europei Orientale. Trenurile care mai au de parcurs o distanta scurta pana la statia finala isi vor continua mersul pana la destinatie.

Avand in vedere ca si in tarile vecine trecerea de la ora de vara la ora Europei Orientale are loc tot in 27 octombrie, intre statiile de frontiera cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria si Ucraina trenurile vor circula dupa orarele din mersul de tren in vigoare.

Conform Conventiei fusurilor orare, ceasornicele arata pentru fiecare punct de pe Pamant acelasi minut si aceeasi secunda, iar diferentele dintre ore sunt date de faptul ca, la fiecare 15 grade longitudine apare o ora in plus. Numerotarea acestor fusuri incepe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), in sens pozitiv catre est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 si a Europei Orientale – ora fusului 2.

Romania se afla in fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie si martie (cea a lunilor de iarna) este denumita “timpul legal roman”.

Conventia a fost semnata de Romania in 1979, iar in 1997, prin ordonanta guvernamentala, orarul de vara a fost din nou corelat cu cel practicat in tarile Uniunii Europene. In 1996, tinand cont de avantajele decalarii orarului cu o ora vara, pentru a profita la maximum de orele de lumina, acest orar a fost prelungit in Europa cu inca o luna.