ORA DE VARĂ 2014: Cum te afectează această schimbare

Sâmbătă noaptea (29 martie a.c.) ceasul se va da înainte, astfel că ora 03:00 va deveni ora 04:00. Prin urmare, duminică va fi cea mai scurtă zi din an, având numai 23 de ore.

Află cum îţi poate influenţa sănătatea această schimbare şi de ce este considerată o adevărată povară pentru organismul uman!

ora de vara

ORA DE VARĂ 2014: Îţi dă peste cap toată rutina zilnică care te ajuta să fii mai organizat.

ORA DE VARĂ 2014: Perturbă ceasul biologic

Se pare că organismul uman nu se poate adapta acestei treceri la ora de vară şi ne influenţează ceasul biologic, potrivit unui studiu semnalat în publicaţia Current Biology. Acest efect este mai accentuat în cazul persoanelor care obişnuiesc să se trezească foarte devreme dimineaţa, avertizează specialiştii de la Universitatea Ludwig-Maximilians din Munchen.

ORA DE VARĂ 2014: Creşte riscul de infarct cu 10%

Trecerea la ora de vară ne afectează sănătatea inimii. Potrivit unui studiu apărut in publicaţia New England Journal of Medicine şi realizat de specialiştii de la Institutul Karolinska din Suedia, această schimbare creşte riscul de infarct miocardic, în special în săptămâna de după schimbarea orei.

ORA DE VARĂ 2014: Creşte nivelul de stres şi cauzează tulburări de somn

Într-un studiu publicat în revista Science, cercetătorii de la Spitalul Barnes Jewish din St. Louis au descoperit o legătură între lipsa de somn şi sănătatea mentală. De aici, cercetările au continuat şi au scos la iveală creşterea nivelului de stres în condiţiile în care pierzi o oră de somn, continuând cu dificultăţile de concentrare şi învăţare cu care ne confruntăm la serviciu/şcoală.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/ora-de-vara-2013-cum-te-afecteaza-aceasta-schimbare_1406890.html#ixzz2x3JRQdjV
Follow us: @realitatea on Twitter

Seara Cultural Ungureasca organizata de Asociatia Parinte inFloresti

Asociatia Parinte inFloresti a initiat organizarea unei seri culturale unguresti dedicata tuturor parintilor dornici sa petreaca timp liber de calitate impreuna cu copii, intr-un cadru prietenos si bucurandu-se de o experienta culturala deosebita.

Partenerii asociatiei in organizarea acestui eveniment au fost : Gradinita Csemete care a fost si gazda evenimentului, agentia de turism Pacha Tour si restaurantul cu specific unguresc Miko.

Seara a debutat cu o prezentare detaliata a Ungariei, sustinuta de catre dna Andrea Alex, manager Pacha Tour; dansa a oferit participantilor informatii referitoare la cele mai importante atractii turistice din aceasta tara si a raspuns intrebarilor legate de cele mai potrivite locatii destinate familiilor cu copii ce doresc sa petreaca o vacanta minunata in Ungaria.

asoc parinte infloresti

A urmat apoi un dans traditional unguresc pregatit de catre familia Togotni care a venit la intalnire purtand costume traditionale si un moment dragut de joaca si dans oferit cu mare bucurie de catre copilasii indrumati de catre dna Emoke Leszai, directoarea gradinitei Csemete.

asoc parinte infloresti 2

Seara a fost desavarsita si din punct de vedere gastronomic, datorita prezentei dlui Kovacs Zsolt, managerul restaurantului Miko, care a invitat oaspetii sa ciocneasca un pahar de vin si sa deguste specialitati unguresti precum paprikas de pui, de somn, limba de vita in sos vanatoresc, clatite cu carne ” Hortobagyi” etc. Acestea au fost savurate alaturi de gulasul delicios pregatit de personalul gradinitei si de alte ‘ bunatati ‘ aduse de catre participanti, printre care bineinteles si traditionalul kurtos kalacs.

asociatia parinte infloresti 4

Intregul eveniment a fost apreciat si a bucurat toti invitatii, incepand de la copii si pana la parintii membri ai asociatiei sau ai caror copii beneficiaza de ingrijire si educatie la gradinita Csemete. La intalnire au participat si dna Arany Andrea, consul maghiar precum si voluntarele care lucreaza la Csemete in cadrul unui proiect international.

Pentru luna viitoare, vom pregati o seara culturala olandeza intrucat in 30 aprilie este ziua nationala a acestei tari.

Asociatia Parinte inFloresti.

37 de medalii castigate de karateka floresteni la Cupa Dojokan

Sâmbătă, 20 aprilie, a avut loc la Aiud, CUPA DOJOKAN. Printre cei 420 de participanţi, de la 29 de cluburi, au fost prezenţi şi cei de la HAYASHI ACTIV FLORESTI, cu un numar mare de sportivi.

Sportivii floresteni au cucerit un numar de 37 de medalii, 8 de aur, 4 de argint si 25 de bronz, clasandu-se pe locul III in topul participantilor.

karate 5 medalii

Norica Nicolai, membru al organizatiei PNL Floresti, e pe prima pozitie la europarlamentare

O delegatie a Partidului Naţional Liberal a depus astazi lista de candidati la alegerile europarlamentare. Lista si cele aproape 1,2 milioane de semnaturi au fost depuse la Biroul Electoral Central.

Lista este deschisa de catre europarlamentarul Norica Nicolai, membru al organizatiei PNL Floresti!

sulea 22

Urmatorii pe lista sunt Adina Vălean, Ramona Mănescu, Cristian Buşoi, Renate Weber, Eduard Hellvig, Mihai Ţurcanu, Claudia Benchescu, Romeo Stavarache si Andrei Muraru.

Va reamintim ca sambata, la sediul Primariei Floresti, europarlamentarul Norica Nicolai a sustinut o conferinta de presa alaturi de primarul Horia Sulea.

C.S.

234.000 de persoane vor primi pensii mai mari până la sfârşitul lui martie

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat, luni, că 234.000 de pensionari vor primi pensii mai mari, în medie cu 63 de lei, până la sfârşitul lunii martie, după aplicarea indicelui de corecţie şi suplimentarea punctajelor în cazul persoanelor care s-au pensionat după 1 ianuarie 2011.

Ministrul a precizat că, după aplicarea prevederilor legale, 234.000 de persoane vor beneficia de suplimentări ale punctajelor şi, implicit, ale veniturilor, fiind vorba, în medie, de o creştere de 63 de lei pe pensie.

pensionari

“Aplicarea justă a indicelui de corecţie pentru toţi cei care s-au pensionat după 1 ianuarie 2011 a fost necesară pentru a asigura o corelare ma bună între câştigul salarial avut şi pensia, pe de altă parte, a fost necesară pentru a corecta nedreptăţile Guvernului Boc. 234.000 de pensionari vor beneficia de suplimentări ale punctajelor şi, implicit, ale veniturilor. Ştergem discrepanţele care au creat frustrare şi umilinţă”, a declarat Rovana Plumb în cadrul unei conferințe de presă. Recalcularea a peste 200.000 de pensii a fost deciză de Guvern în 18 decembrie 2013, prin ordonanţă de urgenţă, adoptată în urma deciziei Curţii Constituţionale (CC) referitoare la pensiile din 2011- ianuarie 2013. Rovana Plumb a precizat că, până la sfârşitul lunii martie, toţi pensionarii vizați de aplicarea indicelui de corecţie precum și cei care s-au pensionat după 1 ianuarie 2011 vor primi diferenţa de pensie aferentă pentru lunile noiembrie şi decembrie 2013, efortul bugetar pentru cele două luni fiind de 23 de milioane de lei.

sursa: monitoruldecluj.ro

Comunicat ISU CLUJ- FENOMENE METEOROLOGICE PERICULOASE 24-25 MARTIE 2014

In intervalul 24 martie ora 14:00 – 25 martie ora 22:00 instabilitatea atmosferica se va accentua treptat incepand din vest.

Vor fi averse, descarcari electrice, intensificari de scurta durata ale vantului si posibil grindina.

descarcari electrice 3

Izolat cantitatile de apa vor depasi 20…25l/mp.

Astfel de fenomene vor fi mai frecvente in a doua parte a zilei de luni, 24 martie si in noaptea de luni spre marti, 24-25 martie 2014.

Regiunea afectata: jud. Cluj, Salaj, Maramures, Bistrita-Nasaud, Satu Mare.

Despre fonduri europene cu europarlamentarul Norica Nicolai si primarul localitatii Floresti, Horia Sulea

Europarlaentarul Norica Nicolai, vicepresedinte PNL si membru organizatia locala PNL Floresti, a sustinut sambata dimineata, alaturi de primarul Horia Sulea, o conferinta de presa in sediul Primariei Floresti. La aceasta conferinta de presa au mai participat consilierul judetean Mihai Seplecan si consilierii locali Tatiana Hinteuar si Andras Laar.

In debutul coonferintei de presa, primarul Horia Sulea a prezentat situatia la zi a proiectelor accesate pe fonduri europene.

“Cu satisfactie afirm ca am reusit semnarea a doua proiecte POSDRU privind reconversia profesionala. Unul in valoarea de 9 milioane de lei, iar cel de-al doilea in suma de 11 milioane de lei. Lumea este in continua schimbare si avem nevoie de profesionisti, de oaeni bine pregatiti, in meserii noi, cerute de angajatori. Prin aceste proiecte, dosarele le-am depus in luna mai a anului trecut, vom crea forta de munca si le vom oferi agentilor economici mana de lucru calificata. In Floresti isi desfasoara activitatea 1.500 de agenti economici, 78% din veniturile proprii fiind acoperite din taxele si ipozitele percepute de la acestia. Am mai semnat un proiect, in valoare de 79.000 euro, pentru construire Punct de Informare Turistica si care se completeaza perfect cu cel aflat in plina derulare: “Floresti, straveche vatra culturala si ecumenica. Tot pe POSDRU, avem un al treilea proiect in valoare de 30 milioane de lei, proiect pe care sunt convins ca-l vom castiga. Apoi, pe masura 3.2.2 este aproape de parafare un proiect de 100.000 de euro eligibili, pentru achizitionare masina de pompieri. Aceste proiecte nu le-am fi castigat fara aportul doamnei Norica Nicolai”, a declarat primarul Horea Sulea.

sulea, nicolai

In opinia europarlamentarului Norica Nicolai, viitorul comunelor sta aproape exclusiv in atragerea de fonduri europene.

“Primarilor liberali le-am spus si le spun de fiecare data ca prin accesarea de fonduri europene, comunitatile pe care le conduc isi castiga independenta fata de stat. La initiativa mea, la Bruxelles, a avut loc prima conferinta a grupurilor de actiune locala (GAL), in care au fost implicati reprezentanti din 9 judete. Acum se lucreaza la un material privind noile norme de accesare fonduri europene pentru noul exercitiu bugetar european 2014-2020. Din pacate, si o afirm cu mahnire, noi avem tendinta de a bloca proiectele printr-o suprabirocratizare si asa avem toate sansele de a pierde 2 miliarde de euro. Sa stiti ca cei de la Bruxelles sunt fericiti cand raman cu banii. Avem putini profesionisti in ministere si majoritatea functionarilor le este frica sa-si asume responsabilitati. Cer hartii peste hartii, cred ca de frica de a nu fi luati la intrebari de catre procurorii DNA. Prefera sa nu faca nimic, tocmai de frica de anu fi luati la intrebari. Aceasta este dovada clara a lispei de profesionalism”, a afirmat europarlamentarul Norica Nicolai.

Vicepresedintele PNL, a mai afirmat ca Florestiul trebuie sa puna accent pe dezvoltarea capacitatii industriale prin accesarea de fonduri europene. Primarii liberali nu sunt trebuie sa fie dependenti de resursele de la stat, iar 70% dintre acestia au accesat fonduri pe diferite si diverse proiecte.

A consemnat Codin SAMOILA

Comunicat de presa FANY SRL

Conducerea SC FANY SRL a remis un comunicat de presa la o saptamana dupa ce patronii firmei, sotii Cadar, au fost retinuti de catre procurorii DNA, iar instanta a decis ca Stefan Cadar sa fie retinut pentru 30 de zile, respectiv arest la domiciliu pentru Olezia Cadar.

1. Hotărârea pronunțată la data de 25.11.2013 de Tribunalul Cluj avea caracter executoriu de la momentul pronunțării sale. Această hotărâre judecătorească și-a produs efectele în data de 25.11.2013, efecte ce au constat în afișarea programului județean de transport aprobat prin HCJ Cluj nr. 328/2012 în aplicația electronică gestionată de Centrul Național de Management al Societății Informaționale (CNMSI). Prin urmare, casarea acestei hotărâri judecătorești la data de 28.02.2014 nu poate influența efectele deja produse, nu poate afecta legalitatea procedurii de atribuire și a actelor administrative ulterioare – HCJ Cluj nr. 424/2013 și licențele de traseu.

sotii cadar

2. Acțiunea în contencios administrativ promovată de Prefectul Județului Cluj împotriva HCJ Cluj nr. 424/2013 privind atribuirea licenţelor pentru traseele cuprinse în Programul de transport public de persoane prin curse regulate în trafic judeţean pe anii 2014-2019 nu poate produce, în mod obiectiv, nici un efect suspensiv. Actul administrativ atacat și-a produs efectele, în temeiul său fiind emise licențe de traseu în favoarea mai multor operatori.

3. Subliniem că nu doar SC Fany Prestări Servicii SRL a beneficiat de HCJ Cluj nr. 424/2013 și că acest act administrativ privește toate traseele din județ, nu numai cele din zona metropolitană. Prin urmare, în măsura în care acțiunea promovată de Prefectul Județului Cluj împotriva HCJ Cluj nr. 424/2013 ar determina automat suspendarea/anularea licențelor de traseu, astfel cum se susține, această măsură ar afecta toți operatorii și ar paraliza complet serviciul de transport public de persoane la nivelul județului Cluj.

4. Atribuirea licenţelor pentru traseele cuprinse în programul de transport public de persoane prin curse regulate în trafic judeţean pe anii 2014 – 2019 în sistem individual și nu pe grupe a fost prejudiciabilă pentru noi. SC Fany Prestări Servicii SRL a demarat procedura de contestare a HCJ Cluj nr. 424/2013 la data de 23.01.2014, soluționarea cauzei făcând în prezent obiectul dosarului nr. 1644/117/2014 de pe rolul Tribunalului Cluj.

5. Nu există nicio hotărâre judecătorească prin care să se fi anulat procedurile de atribuire a traseului interjudețean Cluj-Napoca – Baia Mare. Este adevărat că aceste proceduri, derulate în anii 2011 și 2013, au fost atacate în contencios administrativ de trei operatori de transport nemulțumiți de rezultate dar, până în prezent, nu există o hotărâre judecătorească prin care procedurile și rezultatele să fi fost anulate.

Suntem conștienți de faptul că activitatea SC Fany Prestări Servicii SRL este un subiect de interes în actuala perioadă, dar acest fapt nu justifică prezentarea deformată a unor realități obiective în scopul susţinerii luptei politice și al goanei după senzaţional şi audiență. Fany Prestări Servicii SRL prestează un serviciu public, în baza unor acte administrative care beneficiază de prezumția de legalitate şi a încercat și încearcă din răsputeri sa dea satisfacţie exigenţelor călătorilor săi.

SC FANY SRL

Boala Lyme, ignorată de medicii de la Institutul Cantacuzino

Medicii de la Institutul Cantacuzino refuza sa recuoasca Boala Lyme cronica, o maladie de care sufera mii de romani, cauzata de muscatura capusei.

În schimb, aceștia au prezentat gradul de răspândire în țara noastră a căpușelor care pot transmite această boală oamenilor, pe zone geografice • Reprezentarea acestora pe hartă seamănă extraordinar de mult cu cea a zonelor în care există organizații pentru scleroză multiplă, membre locale ale Societății de Scleroză Multiplă din România • ZIUAnews a arătat că tot mai mulți neurologi resping diagnosticul de Lyme cronică și preferă să trateze pacienții cu interferon, pentru scleroză multiplă • După ani de zile de tratament, boala se agravează, tocmai din pricina medicației greșite.

boala-lyme-ignorata-de-medicii-de-la-institutul-cantacuzino-115176-1

Borrelioza sau boala Lyme devine o amenințare tot mai mare, din cauza numărului impresionant de victime pe care îl face – sute de mii de suferinzi, la nivel mondial. Supranumită și „boala cu 1.000 de fețe”, pentru că imită simptomele diverselor boli și se manifestă diferit de la un pacient la altul, maladia Lyme – provocată prin mușcătura căpușelor din specia Ixodes ricinus – este foarte greu de diagnosticat, cu atât mai mult cu cât stadiul cronic al bolii este ignorat de majoritatea medicilor neurologi. Iar asta în ciuda faptului că investigațiile amănunțite, inclusiv autopsiile făcute mai multor persoane diagnosticate cu scleroză multiplă (SM), au arătat prezența în creier a spirochetelor vii de Borrelia.

Acest fenomen este cauzat de interesele din piața interferonului, deoarece simptomatologia Lyme seamănă foarte mult cu cea a sclerozei multiple, boală pentru tratarea căreia se folosește acest tip de tratament. Însă nici în ceea ce privește stadiul acut al maladiei Lyme, tratamentul nu este făcut, de cele mai multe ori, în mod corect, majoritatea celor care încearcă să o trateze administrând antibiotic o perioadă mult prea scurtă de timp – șase săptămâni, comparativ cu șase luni, cât se recomandă -, pentru ca boala să se vindece complet.

Care este legătura dintre căpușă și scleroză multiplă?

Specialiștii din Institutul Cantacuzino nu acceptă diagnosticul Lyme cronic. Aceștia au publicat, însă, pe site-ul instituției, un articol intitulat „Informații despre diagnosticul de laborator al bolii Lyme”. Toate detaliile prezentate provin din studiile întocmite de neurologii americani care nu acceptă diagnosticul Lyme cronic, precum cei care fac parte din IDSA (Societatea Bolilor Infecțioase din America). Cu toate acestea, un lucru interesant în acest studiu îl reprezintă harta răspândirii căpușelor din specia Ixodes ricinus, în țara noastră.

Prezentare site versiune finala

harta_romaniei_cu_judete_4_interior

Comparând această reprezentare cu harta în care se indică organizațiile pentru scleroză multiplă, membre locale ale Societății de Scleroză Multiplă (SSMR), se observă o mare asemănare. Practic, căpușele Ixodes ricinus sunt răspândite în majoritatea zonelor în care au fost înființate organizații pentru bolnavii de scleroză multiplă. Iar asta în ciuda faptului că majoritatea neurologilor care tratează bolnavii de scleroză multiplă nu doresc să accepte diagnosticul de Lyme cronic, în ciuda faptului că simptomatologia este aproape identică, în ambele cazuri.

Lyme vs SM

Deoarece neurologii nu vor să accepte diagnosticul Lyme cronic, tot mai multe persoane ajung la specialiștii care tratează această boală abia după ce au epuizat toate metodele de diagnosticare pentru alte afecțiuni. Unii chiar descoperă maladia reală când sunt în scaunul cu rotile, iar asta în ciuda faptului că au fost tratați ani de zile cu interferon, pentru Scleroză Multiplă.

Atât SM, cât și Lyme, se manifestă diferit, de la o persoană la alta. Simptomele de SM pot include probleme emoționale, dificultate în mersul pe jos, oboseală, schimbări în abilitățile cognitive, amețeli, senzația de amorțeală, dureri musculare, probleme de vedere, dureri de cap, convulsii, pierderea auzului, tremor, dificultăți în vorbire, disfuncționalități ale vezicii urinare. Toate aceste simptome pot fi însă prezente și în cazul pacienților infestați cu borrelioză. Diagnosticul de Scleroză Multiplă se pune în primul rând în funcție de discuția medicului cu persoana suferindă, indiferent de rezultatele examenelor cu rezonanță magnetică. Totuși, specialiștii sunt de părere că leziunile demielinizate, evidențiate în urma RMN-ului cerebral, pot fi dovezi ale existenței bolii Lyme.

Interese pentru Scleroză Multiplă

În studiul „Multiple sclerosis is Lyme disease: Anatomy of a cover-up”, cercetătorii americani au prezentat principalele motive pentru care neurologii nu acceptă diagnosticul „Lyme cronic”, iar primul motiv îl reprezintă societățile de Scleroză Multiplă – scutite de taxe și impozite, primesc fonduri de zeci de milioane de dolari, din diferite surse, iar membrii acestora au cotizații lunare. Practic, ele activează asemenea marilor corporații și lucrează în colaborare cu „cercetători” angajați de companiile farmaceutice multinaționale, care primesc importante sume de bani pentru studii. Însă trebuie precizat că experții care sunt de părere că SM este cauzată de o bacterie sunt evitați.

sursa: http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/boala-lyme-ignorata-de-medicii-de-la-institutul-cantacuzino-115176

A inceput sezonul capuselor. Cum sa ne protejam de boala Lyme?

Boala Lyme sau borrelioza Lyme este o boala bacteriana transmisa de la animale la om prin intepatura de capuse. Ca urmare orice modalitate de a ne proteja de intepaturile de capusa constituie o buna metoda de profilaxie a bolii.

Comportamentul personal de protectie include:

Evitarea sau reducerea timpului petrecut in zone infestate cu capuse adica zone bogate in vegetatie, liziera padurilor, parcuri, gradini neingrijite.

Utilizarea hainelor protective care sa acopere cat mai mult din tegument si pe care capusele sa fie vizibile (haine de culoare deschisa, pantaloni si camasa cu maneca lunga, pantalon introdus in ghete).

capusa 1 - Copy

Utilizarea repelentelor chimice sau botanice (substante care previn atasarea capuselor- sprayuri, creme, bratari) care nu sunt toxice pentru organism. Se evita administrarea lor pe fata (gura, ochi).

Verificarea tegumentelor pentru identificarea capuselor la intoarcerea din drumetii (intepatura de capusa nu este dureroasa, capusele se pot atasa oriunde pe tegument).
Spalarea hainelor (capusele pot ramane in haine).

Se verifica animalele de companie (acestea pot aduce capuse in casa).

Daca totusi ati fost intepati de capuse trebuie sa stiti ca studiile locale arata ca doar 1 din 10 capuse sunt infectate si chiar si in cazul intepaturii de capusa infectata transmiterea infectiei la om este scazuta, si scade cu cat capusa esete extrasa mai rapid.

Astfel este importanta indepartarea capuselor atasate cat mai rapid! Scoaterea capuselor nu se efectueaza obligatoriu intr-un serviciu medical.

Cum se extrag capusele?

Pentru extragerea capuselor se folosesc: pensete cu varf subtire/dispozitive pentru extras capuse (existente in farmacii) pentru a putea prinde capusa cat mai aproape de suprafata pielii. Se trage capusa direct in sus, fara rasucire. In cazul in care parti din extremitatea cefalica a capusei raman in tegument nu se indica extragerea prin manopere chirurgicale/ traumatizare locala ci doar dezinfectie locala (spirt medicinal). Utilizarea metodelor chimice (alcool, ulei, acetona, untura) nu se recomanda (ineficiente/ induc eliminarea continutului digestiv al capusei in tegument). Dupa extragere se dezinfecteaza zona cu spirt medicinal sau alt dezinfectant local.

In Europa pe baza studiilor existente nu se recomanda profilaxie antibiotica dupa intepatura de capusa (lipsa eficientei).

In prezent nu exista un vaccin disponibil impotriva borreliozei Lyme pe plan international!

Daca ati fost intepati de capuse si daca in urma acesteia la locul intepaturii apare un eritem (pata rosie), la 3-7 zile dupa intepatura, sau in cazul aparitiei febrei, a durerilor musculare, durerilor articulare sau dureri de cap (“raceala de vara”) in decurs de o luna, sunteti sfatuiti sa va prezentati in Clinica Boli Infectioase pentru consult si tratament de specialitate. Roseata la locul intepaturii care poate sa apara imediat dupa intepatura, constituie o reactie alergica locala si nu semn de boala.

Nu trebuie sa intrati in panica, boala Lyme se trateaza cu antibiotice!