se introduce sistemul de benzi reversibile pe DN1, intre Floresti si municipiul Cluj-Napoca. Vezi de cand va fi introdus sistemul si in ce interval orar!

În cadrul unei ședințe de lucru care a avut loc la Primăria Florești s-au stabilit ultimele detalii pentru introducerea sistemului unic în România de benzi reversibile în Florești, pe DN 1/Avram Iancu.

Cei prezenți, reprezentanți ai DRDP, ai IPJ Cluj Serviciul Rutier, în frunte cu șeful Serviciului, comisar șef Lucian Traian Bob, ai CTP, în frunte cu directorul Liviu Neag, alături de primarul comunei Florești, Horia Șulea, au stabilit astfel ca în partea a doua a acestei luni să fie introdus ineditul sistem, informează Primăria Floreşti.

floresti-DN1-300x225

“Sunt dispus la efectuarea de cheltuieli pentru sistematizarea circulației. Primăria Florești este dispusă la implementarea totală a acestui sistem, care va duce la fluidizarea circulației pe segmentul aglomerat de pe DN 1 / Avram Iancu. Avem întregul sprijin al IPJ Cluj Serviciul Rutier, dar, din păcate avem un sprijin timid din partea DRDP, administratorul drumului. Mi-aș dori să putem prelua acest sector de drum și să se ocupe de el administrația locală, pentru că asistăm la o oarecare tărăgănare a lucrărilor de întreținere și de modernizare a acestui drum”, a spus primarul comunei Florești, Horia Șulea.

Primarul comunei Floreşti, Horea Şulea, ar fi dorit ca acest sistem să fie implementat încă din 10 noiembrie, dar acest lucru nu a fost posibil. Ce a mai spus primarul Floreştiului, Horea Şulea, despre acest proiect, găsiţi aici.

Curajosul sistem de benzi reversibile va începe imediat după sensul giratoriu din centrul comunei și va avea efect până spre zona unităților militare. Vor exista atât panouri informative, după fiecare intersecție, panouri luminoase și cu afișaj interschimbabil, precum și porți cu afișaj electronic, pe console deasupra drumului. Panourile vor fi în jur de 20 noiemrie, iar porțile probabil șase la număr.

Primarul comunei Floreşti, Horea Şulea, ar fi dorit ca acest sistem să fie implementat încă din 10 noiembrie, dar acest lucru nu a fost posibil.

Curajosul sistem de benzi reversibile va începe imediat după sensul giratoriu din centrul comunei și va avea efect până spre zona unităților militare. Vor exista atât panouri informative, după fiecare intersecție, panouri luminoase și cu afișaj interschimbabil, precum și porți cu afișaj electronic, pe console deasupra drumului. Panourile vor fi în jur de 20, iar porțile probabil șase la număr.

Primăria comunei a venit cu această idee menită să îi ajute pe cei care pierd zeci de minute mergând bară la bară în fiecare dimineaţă, spre Cluj-Napoca, şi în fiecare după-amiază, la întoarcerea acasă.

În afara acestor ore, pe DN1 se va circula normal, cu două benzi pe sens.

“Acolo, în zona dealerilor auto, avem absolută nevoie de un sens giratoriu în vederea realizării căruia ne chinuim să obținem acordul și implicarea DRDP. Agenții economici din zonă sunt dispuși să cedeze domeniului public teren, așa că nu înțeleg care este motivul pentru care noi tot eliberăm certificate de urbanism în acest sens, dar încă nu avem realizat un proiect, ce să mai spun de demararea proiectului. Sensul giratoriu este necesar întrucât virajul la stânga de pe DN1, sensul de mers spre Gilău, va fi interzis cu excepția CTP. Este o măsură și preventivă, pentru că trecerea peste trei benzi va fi deosebit de periculoasă”, a explicat primarul Horia Șulea.

În ceea ce privește sistematizarea traficului în zona Tăuțiului-Poligonului, după introducerea sistemului de benzi reversibile va fi introdus un sens unic pe strada Muncitorilor, cu sens de mers SPRE DN1 Avram Iancu.

“Încercăm să oferim condiții de trafic decent pentru toți floreștenii. Situația însă nu se va rezolva peste noapte. Absolut, după realizarea Drumului de ocolire Nord și a sistemului inteligent de semaforizare, traficul va fi decongestionat. Sper ca acest lucru să se întâmple anul viitor pe vremea aceasta. De asemenea, contez pe un viitor debușeu al traficului și utilizarea sporită a mijloacelor de transport în comun pentru că, să nu uităm, începând de luni, cursa M26 va circula până la Opera Maghiară, iar prețul unui bilet dublu, care va permite circulația pe o linie de Florești plus una de municipiu, va fi de 4 lei”, a mai spus primarul comunei Florești, Horia Șulea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>