In Floresti, Proiectele de Reconversie Profesionala continua!

Astazi, 14 noiembrie 2014, de la ora 18.00, în sala de conferințe a pensiunii Casa Zânelor din comuna Florești, va avea loc a doua conferință intermediară, conform strategiei de implementare a proiectului strategic POSDRU ID 129124 cu titlul “Măsuri active în vederea integrării pe piața muncii”, proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

De asemenea, la această conferință vor participa membrii echipei de management a proiectului, membrii echipei de implementare, precum și cursanți implicați activ în desfășurarea proiectului. Printre cei prezenți se va afla și reprezentantul autorizat al beneficiarului proiectului, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Florești, respectiv primarul comunei, Horia Petru Șulea.

SANYO DIGITAL CAMERA

În cadrul acestei conferințe se vor discuta toate aspectele legate de desfășurarea și implementarea proiectului, de la debutul acestui proiect până în prezent.

Printre subiectele abordate se va pune în discuție și strategia de implementare a proiectului pe perioada ultimului trimestru aferent anului curent, ținându-se cont de respectarea condițiilor de eligibilitate, preîntâmpinându-se astfel viitoarele posibile probleme ce pot apărea pe parcursul implementării proiectului.

Primarul Horea Sulea ne-a declarat ca aceste proiecte nu sunt sustinute, din pacate, si de catre Guvernul Romaniei.

“Oamenii absolva cursurile, primesc diplomele, insa cu greu isi gasesc un loc de munca in tara. Guvernul nu creaza locuri de munca, iar oamenii pleaca in strainatate. Noi ii formam profesional si altii, din strainatate, beneficiaza de pregatirea lor profesionala”, a declarat Horia Sulea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>